Mijlocașul formației Pandurii Târgu Jiu, Ciprian Vasilache, neagă acuzațiile antrenorului Sorin Cârțu conform căruia fotbalistul nu ar fi vrut să joace cu Astra Ploiești și spune că doctorul l-a reținut de la antrenamente pentru că avea probleme medicale informează Mediafax. "Am avut recomandare de la medic să stau patru zile și am respectat ceea ce mi-a recomandat. E părerea domnului Cârțu dacă nu crede că sunt accidentat, dar doctorul mi-a spus să stau trei-patru zile și apoi să încep pregătirea. Nu mai vreau conflicte cu nimeni, doar vreau să mă pregătesc cât mai bine și să pot juca din nou. Nu vreau să mă cert cu nimeni, îl înțeleg și pe domnul Cârțu că mă dorea pe teren dar îl asigur că nu s-a putut. Nu pot să fac cantonamentul cu injecții și apoi să spun că nu joc la un meci oficial. Doar pentru ce m-am pregătit, nu să joc?", a spus Vasilache.
Mijlocașul a precizat că nu este dispus să riște o nouă accidentare gravă care să-l țină mult timp departe de teren: "Am făcut antrenamente cu durere anul trecut și apoi am stat cinci luni de zile de aceea nu mai vreau să risc acum o altă accidentare gravă. În stagiul din Austria am făcut în fiecare zi injecții ca să pot face antrenamente din cauza durerilor. E cea mai mare prostie să creadă cineva că nu vreau să mă antrenez sau să joc. Atunci de ce am mai făcut pregătirea din cantonament dacă nu vreau să joc? Sau de ce am făcut cantonamentul acesta cu durere și uneori cu injecții?"
Vasilache a declarat că se simțea mai bine înaintea partidei cu Astra și de aceea a jucat la meciul școală: "Înainte de jocul școală de joi am crezut că mi-a trecut și chiar mă simțeam mai bine și nu am mai apelat la injecții dar după meci m-am trezit cu o durere în zona inghinală. Dacă m-a durut a trebuit să anunț medicul să vedem despre ce e vorba pentru că mi-e teamă să mai risc și apoi să stau două-trei luni din nou accidentat. Am discutat după accidentare și cu președintele și i-am explicat despre ce este vorba. Mi-a spus chiar că dacă e ceva grav pot să merg în Spania să mă operez acolo unde s-a operat Arrieta. Dar sper ca acum să pot face antrenamente cu echipa și să nu fie cazul de operație pentru că asta m-ar scoate din nou din circuit".
Antrenorul Sorin Cârțu a declarat, luni, că nu-l mai interesează jucătorul Ciprian Vasilache precizând că acesta a refuzat să se deplaseze cu formația Pandurii Târgu Jiu la meciul cu Astra motivând că e accidentat. "Nu mă mai interesează jucătorul Vasilache. Nici dacă face antrenament, nici dacă nu face sau dacă e apt de joc. E cea mai gravă abatere să refuzi să participi la un joc oficial. I-am transmis că pe mine nu mă interesează discuțiile pe care jucătorul le are cu președintele Condescu vizavi de bani. Nu are voie să transmită în cadrul echipei tot ceea ce simte el. Să-și rezolve problemele dar să nu vină cu astfel de probleme la echipă pentru că nu mai vreau să văd figuri", a declarat Cârțu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER